Dragi părinti,
Bine ați venit pe pagina Academiei HiHaHU. Vă mulțumim pentru interesul pe care il manifestați față de Academia HiHaHu și ne bucurăm că sunteti preocupați de echilibrul emoțional al copilului vostru.
Academia HiHaHu este ca o poveste în care copiii sunt adevarații supereroi, și în care ei se pot dezvolta așa cum simt.
Pornim de la motto-ul: ”Acțiunile tale de azi, încolțesc în copilul tău roadele de mai târziu”.
Considerăm că prin acceptare, autenticitate, bunătate, bucurie, creativitate, distracție, joc, flexibilitate, respect putem așterne împreună principiile unei vieți sănătoase în care copilul deține propriile unelte pentru a face față provocărilor.
Anii copilariei mici și anii școlaritatii iși pun amprenta asupra întregii dezvoltari ulterioare a copilului (adolescent si mai apoi adult).
Din punctul nostru de vedere, există lucruri importante ce nu fac parte din curriculă și pe care un copil ar trebui să le aibă însușite. Aceste lucruri la care facem referire și conduc către echilibru sunt: o bună cunoaștere a sinelui, trairea conștientă și comunicarea funcțională bazată pe empatie.
Știm că programul copiilor poate fi aglomerat, însă aceste activități vor fi resimțite ca „o gură de aer proaspăt”, fiind menite să ajute la descărcarea tensiunilor acumulate și la relaxare.
Vă așteptăm cu bucurie să ne întâlnim și să cultivăm împreună valorile unei copilării fericite!
Academia Hi Ha Hu