Atunci când avem de-a face cu o situație declanșatoare de stres, jocurile sunt prietenele noastre cele mai bune. Ele ne pot ghida în călătoria pe care o avem de parcurs în găsirea factorului declanșator. După ce un copil și-a rupt piciorul, va merge acasă să se joace de-a doctorul, numai că, în acel moment el va fi cel care îăi va asuma rolul de doctor.
Această inversiune de roluri îi ajută pe copii să își retrăiască spaima, dar într-o manieră vindecătoare. Aceast tip de joacă poate fi utilizat în orice situație resimțită de copil ca fiind stresantă.
Din punctul meu de vedere, copiii au nevoie de joacă. Jocul presărat cu râs este rețeta magică de pus în aplicare pentru a-și elibera spaimele și pentru a-și reveni din șoc.
Propun abordarea fricii într-un mod vesel, bazat pe experiențe pozitive. Teama sau anxietatea resimțită de copii în perioada carantinei este una reală, pe care părinții și bunicii nu ar trebui să o ignore.
COVID-19 poate purta diferite denumiri, astfel încât copilului dumneavoastră să îi fie cât mai la îndemână să le folosească atunci când dorește să vă vorbească despre asta.
În casa noastră am folosit denumirea de Coroniță sau Virusel (copii cu vârsta de 3 ani și jumatate și 6 ani). Am considerat necesar ca în această perioadă să le amintesc cât mai des copiilor despre măsurile de igienă, fără a le induce anumite temeri. Ba mai mult, am făcut împreună un experiment care le arată cum săpunul ține la distanță acest virus. Acest experiment a fost presărat cu momente amuzante în care făceam rime cu și despre săpun și apă.
În cele ce urmează va voi propune să abordați frica astfel:
Puteți crea propria scală a fricii. Scala fricii poate purta numele de “Fricometru” sau “Spookymetru”. Indicat ar fi să inventeze copilul această denumire. Alegeți împreună materialele pe care le veți utililiza (culori, lipici, hârtie).
Scrieți cifre de la 1 la 10:
- 1-4 reprezintă zona de confort (cifrele pot fi scrise cu culoarea verde)
- apoi 5, 6, 7 – frica resimțită mediu (cu portocaliu),
- iar 8, 9, 10 – zona de frică (cu culoarea rosie).
Copilul își poate alege culorile dorite pentru a scrie cifrele. Amintiți-i ce înseamnă fiecare zona în parte. El poate propune cu ce ar dori să fie ajutat în aceste momente. Atunci când copilul se află în zona roșie (8, 9, 10) copilul este posibil să aibă nevoie de mângâieri, atingeri blânde, remedii de aromaterapie (anumite uleiuri esențiale recomandate de aromaterapeut pot influența starea de spirit în câteva secunde), fredonarea melodiei preferate, balansarea corpului, o imbrățișare puternică. Toate aceste remedii le veți stabili și desena în preajma fricometrului, astfel copilul va putea observa și decide ce consideră că îi poate fi de ajutor. Plus că, îi va fi mai ușor să verbalizeze ce metodă îl ajută, dacă le vede desenate.
Frica și anxietatea sunt stări inițiate de perceperea conștientă sau inconștientă a unei amenințări.
Frica se transformă în anxietate atunci când situația de amenințare persistă, iar persoana în cauză nu percepe nicio soluție. Mai mult, își imagineaza consecinte catastrofale. Personal, văd frica și anxietatea ca pe o înghețată de vanilie și ciocolată la cornet, deși sunt diferite ele se îmbină. Ambele pot activa la nivelul organismului reacții.
Uneori, anxietatea este evidentă, însă ea poate afecta copiii în moduri foarte diferite, iar unii dintre copiii anxioși nu arată deloc a fi anxioși.
Pe copii îi ajută să afle că simptomele fizice ale anxietății lor au o explicație. Înțelegând asta, își acceptă senzațiile în loc să creadă că sunt semnale de pericol sau că sunt bolnavi sau ciudați. Senzatiile de gol în stomac sau fluturi în stomac, mâinile reci și pielea transpirată, amorțirea mâinilor sau a picioarelor, senzația de sufocare pot indica prezența unei frici.
Vă propun să construiți un colțișor drăguț unde să începeți joculețul propus de mine. Puteți amenaja împreună cu copilul un cort sau o bază, o puteți decora cu luminițe sau hârtii colorate, puteți adăuga lumânări parfumate, portocale înmiresmate și bineînțeles apa plină de iubire (o sticluță cu apă, pe care să deseneze lucruri care îl fac pe copil să se simtă sănatos și iubit). Luați alături de voi un caiet, carioci, creioane.
Fiecare dintre voi își va desena frica.
Înainte de începerea jocului puteți ciocni împreună câte un pahar cu apă pentru inspirație. Acest lucru poate ajuta atunci când copilul spune că: ,,nu știe” sau că “nu poate’’. În cazul în care cuvintele de mai sus își fac apariția, îi puteți reaminti că a băut apa plina de iubire și inspirație și aceasta circulă prin corpul lui, tocmai să hrănească inspirația.
În cazul în care copilul nu dorește să participe, vă puteți implica într-un joc fizic sau puteți citi o carte. Nu insistați, încercați și într-o altă zi.
După ce ați desenat fiecare ,,frică”, poziționați foile astfel încât să fie văzute de toți cei care participă. Puteți decora desenul cu “frica”, astfel încât “frica” să devină un personaj prietenos. Închipuiți-vă că puteți vorbi cu frica, petreceți câteva momente alături de aceasta, ciuliți urechile și ascultați ce vă spune, de ce vine și cum vă puteți împrieteni cu ea.
Desenul fricii poate călători împreună cu copilul în parc, la mare, la gradiniță și poate sta chiar cuibărit în ghiozdan. În cazul în care frica își mai face simțită prezența, îi puteți reaminti să își privească prietenul și să își amintească lucrurile pe care le-au vorbit împreună.
Spor la împrietenit cu frica!
Un alt exercițiu este acela de a te juca împreună cu copilul tău de-a “Monstrulețul împiedicat” sau în funcție de frica pe care o manifestă, poți modifica numele: “Păianjenul împiedicat”, ,,Cățel pufoșel”. Veți avea nevoie de recuzită: perne mici, păturici, poftă de râs și gâdileală.
Râsul poate elibera emoțiile negative și atunci pornim la atac cu perna și păturica! Înfășurăm copilul în păturică, îl rostogolim iar apoi îi permitem să ne atace el, când noi suntem deghizați în ,,frica” lui. Personajul nostru se va împiedica, se va rostogoli își va pune papucii invers sau va dori să bea apă dintr-o pălărie. Toate aceste lucruri amuzante îl vor determina pe copil să intre în joc cu ,,frica” lui. Cu fiecare joculeț făcut împreună, veți observa cum copilul se va deschide și va putea vorbi cu mai multă ușurință despre frica lui, consolidându-și încrederea în forțele proprii.
Un alt aspect legat de manifestările fricii sau anxietații o constituie tremuratul, plânsul sau țipatul. Prin aceste manifestări copiii își eliberează spontan supraîncărcarea emoțională. Este important să nu reducem la tăcere copiii, când ei tocmai prin plâns se eliberează de sperieturi.
Tot ceea ce putem face în acele momente este sa îi asigurăm că sunt în siguranță lânăa noi, să acceptam faptul că nu au o alta metodă de eliberare la îndemână, să respirăm și să așteptăm să se liniștească.
Pe parcursul unei crize, uneori copilul nu dorește să fie luat în brațe sau mângâiat, și atunci vom verbaliza disponibilitatea noastră afectiva, însș nu vom lua noi decizia apropierii. Parintele poate exprima corporal faptul că este deschis către a-i oferi afecțiune.
Un alt apect important pe care părinții este necesar să îl conștientizeze este dorința de a controla situațiile de criză manifestate de către copiii lor, prin minimizarea a ceea ce simte copilul și prin forțarea copilului de a face față unei situații așa cum crede el, ca și adult, că ar trebui situația abordată.
Oferă-i copilului afecțiune și oferă-i spațiul de care are nevoie.