SASHA

Așa cum aflăm din piesa ”Supereroi”, Sasha este un băiețel care și-a descoperit superputerea de a se transforma în orice animal dorește. De aceea, Sasha alături de ceilalți supereroi, vine să le împărtășească copiilor trăirile animalelor.

Copiii vor pătrunde în lumea poveștilor muzicale, lăsându-se inspirați de superputerile lui Sasha și, astfel, ei vor învăța cum să ocrotească și să iubească animalele.

Melodiile care spun povestea supereroilor și-au găsit culcuș și în urechile lui Sasha și, dintre toate, preferata lui este melodia ”Pupirichicei”, pentru că vorbește despre prietenia dintre un băiețel și monstrul de sub pat. O prietenie la fel de neobișnuită ca cea dintre el și veverița Jaruc.

Valorile în care crede Sasha sunt: empatia, înțelegerea și cunoașterea.

Citește mai mult ...

Bună, numele meu este Sasha! Ce vă pot spune despre mine este faptul că iubesc să mă joc cu pisicile și cățeii, să merg la pescuit împreună cu familia mea și să fac experimente. Încă ceva: ador iepurașii!

Sunt născut iarna, mai exact pe 9 decembrie. Cred că de aceea iubesc frigul și pe Moș Crăciun atât de mult! Părinții mei mi-au povestit că atunci când eram mic râdeam foarte mult și îmi plăcea să adorm  ascultând muzică.

Locuiesc împreună cu familia mea și cu cei 4 pisoi și 2 căței, în apropierea unei păduri unde adesea mă plimb.  Într-o iarnă, când căutam să descopăr indiciile lăsate de animale în pădure pe zăpadă, am descoperit ceva ce urma să îmi schimbe viața: o veveriță micuță și roșcată, cu coada stufoasă, care se afla într-o situație dificilă. Mi-am dat seama că aceasta are nevoie de ajutorul meu imediat, așa că am luat-o și am îngrijit-o cum știam eu mai bine. Dintr-o dată, am simțit cum inima îmi bate tare și mâinile mi se încălzesc. Atunci am vazut că ochișorii veveriței parcă îmi vorbeau și că micuța veveriță parcă îmi zâmbea. Înăuntrul meu, am simțit o caldură puternică și atunci cred că mi-am activat puterea iubirii față de animale și mi-am dat seama că, uitându-mă atent la ele acestea îmi pot vorbi.

Alături de micuța veveriță,  pe care am numit-o Jaruc, îmi petrec mult timp!Îmi place să o învăț lucruri noi și primesc și eu, la rândul meu din partea ei, cunoaștere.

Te invit să o cunoști pe veverița Jaruc!